Autor: Dr. Gabriela Mircea – Medic primar Recuperare, medicina fizica si balneologie, Medic primar Reumatologie

Odată cu începerea școlii, în viața copiilor și adolescenților apar o serie de factori care le pot perturba starea de sănătate.

Poziția îndelungată și incorectă în bancă, purtarea ghiozdanului, care de multe ori este prea greu pentru copil, precum și lipsa exercițiului fizic care să asigure dezvoltarea armonioasă a musculaturii spatelui, toate acestea se numără printre cauzele apariției deviațiilor coloanei vertebrale la tineri. În plus, perioada adolescenței, în care există o creștere accelerată în înălțime, crește riscul apariției acestor probleme de sănătate.

Nediagnosticate și netratate precoce, acestea pot duce la deficite de postură, dureri de spate, modificări ale capacității respiratorii, iar în timp vor afecta capacitatea de lucru.

Cele mai frecvente deviații ale coloanei vertebrale sunt reprezentate de scolioză, cifoză și lordoză.

Scolioza reprezintă deviația coloanei în plan frontal, apare de obicei în perioada pubertății și este de 4 ori mai frecventă la fete decât la băieți. Scolioza poate determina suferințe fizice importante, precum asimetria toracelui, reducerea capacității respiratorii și afectarea organelor intratoracice.

Cifoza este caracterizată prin accentuarea curburilor normale ale coloanei: curbarea excesivă a coloanei în față, generând cocoașa, compensată printr-o hiperlordoză în zona cervicală și lombară.

Lordoza reprezintă deviatia coloanei vertebrale cu convexitate anterioară, apărând astfel o exagerare a curburilor normale ale coloanei.

Semnele evidente ale deformării coloanei vertebrale sunt reprezentate de poziții modificate ale umerilor sau șoldurilor (un umăr pare mai înalt decât celălalt), proeminența unui omoplat comparativ cu celălalt, asimetria coastelor, apariția cocoașei sau a unei curburi excesive a coloanei.

Tratamentul deviațiilor coloanei vertebrale este un proces care se realizează pe termen lung și care solicită implicarea activă și perseverența pacientului, precum și a familiei acestuia. Acesta diferă în funcție de gravitatea deviației coloanei și poate presupune kinetoterapie (gimnastică medicală), purtarea unui corset sau chiar intervenție chirurgicală.

Kinetoterapia poate fi realizată atât în scop recuperator, cât și în scop preventiv, pentru dezvoltarea armonioasă a musculaturii și adoptarea unei poziții corecte, dar și pentru a dezvolta abilități precum coordonarea, îndemânarea și viteza în mișcări.

De reținut este faptul că, în cazul deviațiilor coloanei vertebrale, cu cât diagnosticul este stabilit mai precoce, iar tratamentul este inițiat mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari, iar rezultatele se vor observa mai repede.

Responsabilitatea depistării precoce a acestor probleme le revine părinților și medicilor de familie, care trebuie să observe coloana vertebrală a copilului și adolescentului, iar în cazul unor suspiciuni să se adreseze medicului specialist de Recuperare medicală, Reumatologie sau Ortopedie pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea unui program de tratament personalizat.

tratament scolioza kinetoterapie iasi

La CENTRUL MEDICAL HYGEEA puteti beneficia de pachetul ”Coloana sanatoasa la copii”, care include:

  • CONSULTATIA GRATUITA (cu bilet de trimitere de la medicul de familie, pentru specialitatea Reumatologie sau Recuperare medicala)
  • ABONAMENT 10 sedinte de kinetoterapie individuala – 250 de lei


PROGRAMARI TELEFONICE:

Phone-PNG-Transparent
0758 914 945
0332 808 713

Probleme de sanatate la copii si adolescenti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Visit Us On FacebookVisit Us On Google Plus